Glosar de dosar penal: de la urmărirea penală la hotărârea definitivă

Știrile de justiție folosesc un vocabular precis, iar diferența dintre doi termeni apropiați poate schimba sensul unei informații. A fi „suspect” nu înseamnă a fi „inculpat”, iar o persoană „trimisă în judecată” nu este una „condamnată”. Am întocmit acest glosar după textul în vigoare al Codului de procedură penală (Legea nr. 135/2010), în ordinea în care termenii apar de obicei într-un dosar.

Faza de urmărire penală

Urmărire penală „in rem”

Dosarul începe, de regulă, cu fapta, nu cu persoana. Potrivit articolului 305 alineatul (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită sau a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. Este ceea ce în știri apare ca dosar deschis „in rem”. În această etapă nimeni nu are încă o calitate procesuală de acuzat.

Urmărire penală „in personam” și calitatea de suspect

Când există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta, urmărirea penală continuă față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect (articolul 305 alineatul 3). Dacă măsura este dispusă de poliție, ca organ de cercetare penală, trebuie confirmată de procuror în cel mult 3 zile. Articolul 77 definește suspectul drept persoana cu privire la care, din datele și probele existente, rezultă bănuiala rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Inculpat

Pasul următor este punerea în mișcare a acțiunii penale. Procurorul o dispune prin ordonanță, atunci când constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune (articolul 309). Din acel moment, persoana devine inculpat și parte în procesul penal (articolul 82). Cu excepția reținerii, măsurile preventive se pot lua doar față de un inculpat.

Măsurile preventive

Articolul 202 enumeră cinci măsuri preventive: reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventivă. Ele pot fi dispuse doar dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că persoana a săvârșit o infracțiune și doar dacă sunt necesare pentru buna desfășurare a procesului, pentru a împiedica sustragerea de la urmărire sau judecată ori pentru a preveni o nouă infracțiune. Orice măsură trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației.

Măsura	Cine o dispune în urmărirea penală	Durată
Reținere	Organul de cercetare penală sau procurorul	Cel mult 24 de ore (art. 209)
Control judiciar	Procurorul sau judecătorul de drepturi și libertăți	Cel mult 60 de zile, cu prelungiri de câte cel mult 60 de zile; total de cel mult un an sau, pentru infracțiunile pedepsite cu închisoare mai mare de 5 ani ori cu detențiune pe viață, de cel mult doi ani (art. 2151)
Arestare preventivă	Judecătorul de drepturi și libertăți, la propunerea procurorului	Cel mult 30 de zile, cu prelungiri de câte cel mult 30 de zile; total de cel mult 180 de zile (art. 226 și 236)

Reținerea poate fi dispusă numai după audierea persoanei, în prezența unui avocat ales sau numit din oficiu. Timpul strict necesar pentru conducerea persoanei la sediul organului judiciar nu se include în cele 24 de ore.

Controlul judiciar lasă persoana în libertate, dar cu obligații stabilite de organul judiciar. În varianta pe cauțiune, inculpatul trebuie să depună și o sumă de bani drept garanție. Arestul la domiciliu obligă inculpatul să nu părăsească locuința fără permisiunea organului judiciar.

Și după trimiterea în judecată, arestarea preventivă are limite. În primă instanță, durata totală nu poate depăși jumătatea maximului special al pedepsei prevăzute pentru infracțiune și, în toate cazurile, nu poate depăși 5 ani (articolul 239).

Finalul anchetei: rechizitoriu sau clasare

Când urmărirea penală este completă, procurorul are, în esență, două variante (articolul 327). Dacă din probe rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal, emite un rechizitoriu, actul prin care dispune trimiterea în judecată. Rechizitoriul se limitează la fapta și la persoana pentru care s-a efectuat urmărirea. Altfel, procurorul emite o ordonanță de clasare sau de renunțare la urmărire, în condițiile legii.

Camera preliminară

După rechizitoriu, dosarul nu intră direct în judecată. Este repartizat aleatoriu unui judecător de cameră preliminară, care verifică competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală (articolul 342). Procedura durează cel mult 60 de zile de la înregistrarea cauzei la instanță (articolul 343). Dacă nu sunt probleme, judecătorul dispune începerea judecății.

Judecata: fond, apel, hotărâre definitivă

Fondul este judecata în primă instanță, încheiată printr-o sentință. Sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel (articolul 408). Pentru procuror, persoana vătămată și părți, termenul de apel este de 10 zile și curge, după caz, de la comunicarea hotărârii sau de la comunicarea copiei minutei (articolul 410).

O hotărâre devine definitivă în situațiile enumerate la articolele 551 și 552. Hotărârea primei instanțe rămâne definitivă, de exemplu, la expirarea termenului de apel, dacă nimeni nu l-a declarat, sau la data la care instanța de apel respinge apelul. Când apelul este admis și procesul se încheie la instanța de apel, hotărârea acesteia este definitivă la data pronunțării. Numai o hotărâre definitivă de condamnare se pune în executare.

Prezumția de nevinovăție

Articolul 4 din Codul de procedură penală stabilește că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă. Același articol prevede că, după administrarea tuturor probelor, orice îndoială se interpretează în favoarea suspectului sau a inculpatului. Principiul este prevăzut și la articolul 23 din Constituție. De aceea, în relatările noastre despre un dosar aflat în anchetă sau în judecată folosim formulele „este acuzat”, „este cercetat” sau „a fost trimis în judecată”, nu „a comis”.

Cine anchetează: parchet, DNA, DIICOT

Urmărirea penală este condusă și supravegheată de procurori, care funcționează în parchetele de pe lângă instanțe, în cadrul Ministerului Public. Două structuri specializate apar frecvent în știri:

• Direcția Națională Anticorupție (DNA) anchetează corupția de nivel mediu și înalt. Potrivit instituției, competența ei se stabilește după valoarea mitei sau a folosului necuvenit (peste 10.000 de euro), după prejudiciu (peste 200.000 de euro) sau după funcția persoanei, de exemplu parlamentari, membri ai Guvernului sau primari, indiferent de sume.
• Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) anchetează criminalitatea organizată, terorismul și infracțiunile contra securității naționale, traficul de droguri și de persoane, criminalitatea informatică și anumite fapte economico-financiare.

Celelalte cauze revin parchetelor obișnuite, de pe lângă judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, după competența stabilită de lege. Alte explicații despre instituțiile din sistem publicăm în secțiunea Justiție.