03 noiembrie 2020

Comunicat de presa - Bătrânețea de succes, premise pentru o viață de calitate

Lansat ca o sinteză a celorlalte concepte despre bătrânețe, conceptul de Bătrânețe de Succes vine în antiteză cu bătrânețea „uzuală“ ce are o viziune patologică și o privește în funcție de calitatea ei, respectiv în funcție de nivelul de sănătate, de modul de funcționare și capacitate de participare la diverse acțiuni, contexte.

 

În același timp, cunoscutul psiholog roman Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), afirmă că bătrânețea de succes are ca intenție dezvoltarea unei modalități pozitive de a îmbătrâni, definită de prezența mai multor criterii: (1) absența bolilor și scăderea riscului de boli și dizabilități; (2) un nivel înalt de funcționalitate mentală și fizică; (3) menținerea controlului emoțional și menținerea sentimentului de satisfacție interioară; (4) păstrarea potențialului psihologic și social și a bunăstării; (5) un bun nivel de energie pentru o angajare activă în viață; (6) constanță în menținerea de relații strânse cu cei din jur; (7) participare continuă și calitativă la activități familiale și sociale. “Pentru atingerea concretă a acestui concept este necesară formularea și lansarea timpurie a unui program de viață echilibrată, care anticipează trecerea în această fază a vieții. Strategiile pentru o bătrânețe de succes ar fi pe scurt: prevenția, prevenirea problemelor predictibil, protecția condiției existente de sănătate și de funcționare, îmbunătățirea condiției existente de sănătate și de funcționare, autoevaluarea continua”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

 

Potrivit specialistului, este indicat să avem în vedere următoarele aspecte:

 

1. Îngrijirea corpului fizic: restricția calorică; suplimentele cu nutrienți, vitamine, fibre și minerale; o bună hidratare; îngrijirea specifică a pielii, a feței, a părului și a unghiilor; activitatea fizică și exercițiile fizice: exercițiile aerobice sau cardio, ridicarea de greutăți (bodybuilding) dacă nu sunt contraindicații, mersul pe jos, mersul pe bicicletă, înotul, gimnastica și dansul, exerciții de flexibilitate, de elongație musculară, de tonicitate și echilibru, yoga; exerciții de respirație, relaxare musculară progresivă; sexualitate activă; odihnă (acțivități relaxante, distractive, hobby-uri) și somnul.

 

2. Îngrijirea corpului mental și a corpului emotional: optimizarea funcționării cognitive prin intervenții cognitive și tehnici de antrenament cognitiv; păstrarea și exersarea calității memoriei; tehnici de menținere a atenției în prezent (mindfulness); controlul emoțional prin creșterea toleranței la realitate așa cum este; creșterea capacității de a face față dificultăților; creșterea rezilienței la informații noi, intervenții, sprijin de orice tip din afară; managementul factorilor de stres și a presiunii timpului; dezvoltarea optimismului, asertivității, creativității; promovarea stărilor dezirabile; promovarea și protejarea calităților individuale

 

3. Îngrijirea corpului energetic și spiritual: spiritualitatea/religiozitatea în sensul de practică concretă a unor activități, citit, urmărit documentare pe temă etc.; căutarea de înțelesuri ale vieții și ale morții, lecții de viață, sensuri și scopuri pozitive, înalte, valori de un alt tip; exersarea trecerii în revistă a vieții într-un mod pozitiv; cultivarea înțelepciunii, iertării, împăcării, acceptării, recunoștinței.

 

4. Construirea și menținerea mediului social: promovarea relațiilor sociale; promovarea sănătății psihosociale; dobândirea de noi experiențe; găsirea și menținerea unei rețele de suport social; menținerea unei relații echilibrate cu familia; menținerea independenței și autonomiei.

 

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga, formator. De peste 11 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

.

Persoane de contact

Laura-Maria Cojocaru Psihoterapeut & Trainer NLP si INLPSI

Tel. 0725161169

e-mail: psih_lauramaria@yahoo.com

http://www.consiliere-psihoterapie.info/

http://inlpsi.ro/

https://www.lauramariacojocaru.ro/

 

Transmite,

Dr. Tănase Tasenţe

Director General

Plus Communication