Ritualuri şi tradiţii funerare inedite de pe Glob

Diferenţele culturale şi religioase influenţează percepţia oamenilor asupra modului în care părăsim această lume. Astfel întâlnim diferite comunităţi care dau ritualurilor şi tradiţiilor lor funerare semnificaţii care de cele mai multe ori nu pot fi înţelese de către straini.

1. „Îngroparea în cer”

În Tibet şi în câteva părţi din Mongolia, budiştii de tip Vajrayana (budiştii ezoterici) practică un ritual specific cu scopul realizării reîncarnării. Pentru aceşti budişti, trupul nu este altceva decât un obiect pe care sufletul îl foloseşte pentru a se putea exprima. În urma morţii, sufletul, care este etern, trebuie eliberat din corp, iar unealta sufletului, corpul, trebuie redat naturii.

Ritualul are loc pe culmile munţiilor sau al dealurilor înalte, specifice Tibetului şi presupune înfăşurarea corpului decedat cu o pânză şi aşezarea acestuia în poziţia fetală, în poziţia în care s-a născut. În jurul lui mai mulţi budişti îi rostesc rugăciuni care să ajute sufletul să se desprindă de corp. După ce rugăciunile s-au terminat, intervine  rogyapa, cel care distruge corpul şi redă libertate sufletului. Rogyapa îndepărtează pânza şi secţionează trupul în aşa fel încât să poată tăia pielea de pe corp şi să scoată muşchii şi tendoanele. În acest interval, vulturii grifoni specifici zonei geografice (care nu permite alte ritualuri pentru că nu se întâlneşte lemn pentru incinerare iar solul este tare şi nu se poate săpa şi îngropa) se grupează şi aşteaptă semnalul rogyapa pentru a se năpusti asupra rămăşiţelor. Organele, muşchii şi tendoanele sunt date ultimile vulturilor.

2. Famadihana

Anumite comunităţi etnice din Madagascar consideră că strămoşii reprezintă o conexiune între familiile celor decedaţi şi Divinitate. Aşadar rudele care au murit trebuie să fie onorate pentru ca familiile acestora să fie sub oblăduire divină în momentul în care sufletul a reuşit să se desprindă de lumea celor vii.

Onorarea celor decedaţi are loc prin tradiţia Famadihana, în traducere „răsturnarea oaselor”. Aceste comunităţi recunosc doar două categorii de oameni: cei ce trăiesc şi cei ce au murit, dar ale căror oase încă nu s-au descompus complet şi în ale căror trupuri sufletul este captiv.

Tradiţia presupune ca la o dată de cinci sau şapte ani, în funcţie de visurile şi zodiacul astrologului tradiţional al comunităţii denumit Ombiasy, să se deschidă cripta comună a  comunităţii respective. Famadihana durează o singură zi, timp în care cadavrele sunt analizate ca să se vadă care familie a primit mântuire divină prin descompunerea membrilor morţi şi care nu. Corpurile ale căror oase încă se pot identifica sunt învelite în „veşminte noi”, în mai multe straturi de pânză albă şi scoase la lumina zilei pentru ca sufletele captive să se bucure de o zi în familie. Cadavrele  învelite sunt primite în casă, aşezate la o masă cu toţi membrii familiei şi purtate prin comunitate în timp ce rudele dansează cu ele.

La apus, corpurile trebuiesc puse din nou în criptă pentru ca spiritele aduse de noapte să nu tulbure pacea sufletelor.

3. Dansurile la bară

Un obicei în Taiwan este ca la evenimentele semnificative din viaţa oamenilor precum nunţi, zile de naştere sau înmormântări atmosfera să fie asigurată de către coruri şi echipe de dans, formate de cele mai multe ori doar din femei. Însă de la sfârşitul anilor 1990 această tradiţie a suferit modificări. Globalizarea a adăugat in cadrul acestor evenimente şi dansurile la bară de tip striptease.

Citeste continuarea articolului pe descopera.ro:

https://www.descopera.ro/cultura/19026657-ritualuri-si-traditii-funerare-inedite-de-pe-glob