Recunoscut pentru proprietăţile nutriţionale, fisticul, alături de nuci, migdale şi caju, parte a unui meniu sănătos, reprezintă o sursă bună de proteine, grăsimi şi minerale.Fisticul este cultivat în livezi, creşte lent, iar arborele are nevoie de 7-10 ani ca să înceapă să producă şi abia după 15 sau 20 de ani ajunge la producţia maximă. El poate atinge 10 m înălţime. În condiţii favorabile trăieşte şi produce timp de secole, potrivit site-ului www.crfg.org. Fisticul ar trebui să fie plantat într-o zonă însorită. Este rezistent la temperaturile ridicate de vară şi foarte tolerant la secetă, dar nu îi prieşte umiditatea excesivă, potrivit Agerpres.

 

Fructul arborelui de fistic are o valoare culinară deosebită. Există mai multe specii de Pistacia, dar boabele de fistic adevărat (Pistacia vera) se deosebesc de celelalte prin dimensiunea lor (sunt mai mici), prin coajă (este mai puţin tare) şi prin aroma puternică de turpentină. Pentru a păstra fisticul o perioadă mai îndelungată se foloseşte o metodă de tratare cu sare. Stocarea în pungi de plastic, în frigider, poate fi o soluţie pentru cel puţin patru până la şase săptămâni. Congelate, fructele vor dura luni de zile.În compoziţia fructelor de fistic se regăsesc proteine, calciu, potasiu, fosfor, magneziu, carbohidraţi, zaharuri, grăsimi, vitamina A, dar şi alte vitamine, tiamină, riboflavină, niacină.Fisticul reprezintă o sursă bogată de energie prin caloriile pe care le conţine, în plus, cantităţile mari de acizi graşi mononesaturaţi, precum acidul oleic şi antioxidanţii sunt foarte benefice pentru sănătate.

 

Consumul regulat de fistic în dietă poate ajuta la scăderea colesterolului rău (LDL) şi la creşterea nivelul de colesterol bun (HDL) în sânge, determinând reducerea riscul de accident vascular cerebral. Uleiul de fistic are culoarea chihlimbarului, este bogat în vitamina E, uşor de asimilat de către organism, benefic pentru sănătate, cu o aromă specială, foarte puternică, el poate fi folosit în salate, alături de andive, salată verde, pătrunjel, sfeclă roşie şi datorită gustului plăcut.Uleiul extras din boabe de fistic ajută la protejarea pielii ferind-o de de uscare. Este, de asemenea, utilizat ca ulei de bază în medicamentele tradiţionale, în terapia de masaj, aromoterapie, în produsele farmaceutice, precum şi în industria cosmetică. Uleiul de fistic este folosit la masajul pielii, catifelează, redă supleţea dermei, intră uşor in piele, oferind elasticitate pielii.

Făcând din fistic o parte componentă a meselor zilnice, asigurăm o bună parte din necesarul în vitamina E pentru organism, care protejează celulele nervoase, reduce riscul de Parkinson, contribuie la regenerarea celulară, încetineşte procesul de îmbătrânire, reglează activitatea muşchilor, are efect diuretic, înlătură respiraţia urât mirositoare, scade nivelul glicemiei prin conţinutul ridicat de carbohidraţi.

 

Fisticul conţine o cantitate importantă de fier de care organismul nostru ere nevoie pentru a susţine un sistem imunitar sănătos, pentru a preveni oboseala şi pentru a stimula formarea celulelor roşii din sânge. Conţinut ridicat de cupru, ajută la absorbţia mai mare a fierului în organism din surse alimentare, determinând crearea de condiţii pentru combaterea anemiei.

 

Citeste mai multe detalii pe jurnalulph.ro:

 

https://jurnalulph.ro/food/38976-de-ce-e-bine-sa-consumam-fistic-cat-mai-des.html

 

 

De ce e bine să consumăm fistic cât mai de

03 august 2020