„Narcisismul se încadrează în tiparul disfuncțiilor comportamentale denumite de psihologi tulburări de personalitate, categorie care cuprinde personalitățile antisociale. Narcisismul este considerat cea mai gravă boală, în primul rând pentru faptul că persoanele narcisiste nu conștientizează niciodată că au o problemă reală”.

 

Mai devreme sau mai târziu, sunt șanse mari ca fiecare dintre noi să avem de-a face cu persoane narcisiste. Narcisismul ca tulburare psihică este chiar foarte răspândit în rândul populației, afectând aprox. 6 la sută din adolescenții și adulții din România.
 
Narcisismul diagnosticat medical este o tulburare de personalitate în adevăratul sens al cuvântului, denumită tulburare de personalitate narcisică. Această tulburare se caracterizează printr-o nevoie continuă de admirație și adulație, printr-o percepție disproporționată a importanței individului în societate, și absența aproape totală a sentimentelor de empatie.
 
1. „Am nevoie în permanență de atenție... așa că de ce nu primesc suficientă?”
 
Narcisiștii sunt incapabili să își gestioneze sentimentele despre stima lor de sine; din acest motiv, depind de alții ca să le insufle un sentiment de importanță. Psihologii denumesc această dependență exagerată în două moduri: „alimentare emoțională” și „alimentare narcisică.” În realitate, narcisiștii se simt adeseori inutili și disfuncționali, sunt bântuiți mereu de aceste complexe, și caută în permanență persoane care să le insufle încredere și să le gâdile orgoliul.
 
2. „Trebuie să mă concentrez exclusiv asupra propriei mele persoane.”
 
Egocentrismul narcisistului nu are margini. Narcisistul nu se gândește decât la propria persoană, pune întotdeauna propriile interese pe primul plan, și este complet străin de ceea ce înseamnă „sacrificiu” și „compromis.” Cel mai adesea, narcisiștii mențin acest tip de gândire egocentristă pe toată durata vieții.
 

3. „E timpul să ies din relația asta...”

 

Cum poate cineva să se implice într-o relație și să i se dedice partenerului sau partenerei dacă nu îi pasă decât de propria persoană? Evident, așa ceva nu este posibil. Pentru narcisiști, relațiile cu sexul opus decurg în felul următor: întâlnesc pe cineva care să le satisfacă nevoile emoționale continue, iar la scurt timp, după ce entuziasmul de la început se disipă, narcisiștii se retrag brusc din relație și caută pe altcineva. Niciodată nu le trece prin cap că îi rănesc pe cei care le trec prin viață.

 
4. „Eu am mereu dreptate, și n-ai cum să mă convingi că nu-i așa!”
 
Majoritatea oamenilor raționali își recunosc greșelile și își cunosc limitele, oricât de greu le-ar fi să cedeze. Narcisiștii, însă, sunt complet incapabili să accepte că se înșală, chiar și atunci când se confruntă cu argumente solide și incontestabile. Totul se datorează sentimentului lor de superioritate – ei trebuie să aibă întotdeauna dreptate ca să fie fericiți.
 
5. „De ce sunt în permanență în conflict cu mine însumi?”
 
„S-a înstăpânit ideea că narcisiștii se simt mereu bine în pielea lor...
 
 

 

Citeste continuarea articolului pe pentrusuflet.com:

 

Convingeri și așteptări disproporționate ale narcisiștilor

11 mai 2020