Categorie: Social

0

Orașul care a interzis grătarul și mașina pe motorină

În 2007, autoritățile decideau, pentru prima dată, ca nicio mașină să nu circule pe străzi timp de zece ore, într-o zi de duminică. Este vorba despre o hotărâre luată în Milano, oraș grav afectat de poluare. De atunci, astfel de decizii radicale au fost luate anual.  Din cauza poluării, la...

0

Cum arată vagonul modern, cu internet şi aer condiţionat

Cel mai modern vagon din România, cu internet, aer condiţionat şi camere de filmat, a ajuns, miercuri, în Gara de Nord din Timişoara, în cadrul unei campanii naţionale prin care se doreşte obţinerea de investiţii în calea ferată. Vagonul are aproape 120 de locuri şi a fost modernizat în cadrul...

0

Singura ţară din UE care vrea să renunţe la schimbarea orei

Polonia ar putea deveni singura ţară din UE care va renunţa la schimbarea de două ori pe an a orei, potrivit The Telegraph. Într-un caz rar de solidaritate în mediul politic extrem de divizat al Poloniei, proiectul de lege în acest sens a fost susţinut în unanimitate, în prima fază,...

0

Prima centrală care absoarbe emisiile în loc să le producă a devenit o realitate şi poate revoluţiona industria energetică

O centrală electrică din Hellisheiði, Islanda, nu doar că nu produce emisii, ci şi absoarbe, scrie descopera.ro. Această inovaţie geoinginerească va fi esenţială pentru lupta împotriva schimbărilor climatice şi poate asigura supravieţuirii unei ramuri industriale extrem de importante: cea a energiei obţinută cu ajutorul combustibililor fosili. Specialiştii au numit această...

0

Ce faci când eşti implicat într-un accident rutier. Situaţiile când ai voie să muţi maşina de pe partea carosabilă

Mulţi şoferi implicaţi într-un accident rutier au cunoştinţe vagi despre regulile care trebuie respectate imediat după producerea evenimentului neplăcut, scrie jurnalulph.ro. Anunţarea evenimentului la 112 nu este suficientă. – Puneţi triunghiurile reflectorizante înainte şi după vehiculul implicat în accident, iar dacă este noapte purtaţi vesta reflectorizantă. – Dacă sunteţi implicat...

0

Satul pictat din Africa de Sud – opera unui trib african

Ndebele este un grup etnic african care trăieşte în Africa de Sud şi Zimbabwe şi este cunoscut pentru talentul artistic, folosit în special la pictarea caselor şi realizarea podoabele din mărgele colorate. Acești oameni provin din triburile mai mari din Nguni, care reprezintă aproape două treimi din populația neagră din Africa...

0

Automobilele de epocă din Ţiriac Collection pot fi vizualizate printr-o aplicaţie gratuită pe mobil

Galeria Ţiriac Collection a lansat, marţi, o aplicaţie dedicată pentru smartphone disponibilă gratuit pentru sistemele de operare iOS şi Android, informeaza mediafax.ro. Aplicaţia facilitează vizualizarea a peste 170 dintre modelele auto şi moto expuse în spaţiul consacrat – Galeria Ţiriac Collection – din Otopeni. Potrivit promotorilor, aplicaţia mobilă este disponibilă...

0

Chiuvetă urât mirositoare? Iată 10 metode de a scăpa de probleme!

Iată 10 moduri în care le poţi folosi pentru a-ţi face chiuveta să miroasă din nou frumos, scrie gustarte.ro. Apă fiebinte şi detergent de vase Umple chiuveta cu apă fierbinte şi detergent de vase şi las-o aşa câteva minute. După aceea scoate dopul şi lasă amestecul să îşi facă treaba....

0

Nouă lucruri uimitoare cu privire la timp

Teoria Relativităţiii a lui Einstein suţine următoarele: cu cât eşti mai aproape de centrul Pământului, timpul trece mai greu, iar acest lucru a fost deja demonstrat, scrie descopera.ro. Ca exemplu, pe Vârful Everest anul este cu 15 milisecunde mai scurt decât la nivelul mării. Astfel, există o multitudine de lucruri...

0

9 sfaturi de care ai nevoie înainte să faci hiking

Vrei să cucerești munții și să o iei la picior pe cele mai interesante trasee din țară și de peste hotare? Atunci există câteva lucruri pe care trebuie să le știi înainte să pleci la drum. Ți-am pregătit o listă de sfaturi pentru hiking, astfel încât să ai parte de...

0

Ciné Globe susține performanța elevilor

Cine Globe susține și premiază performanța elevilor din România. Astfel, în perioada 16 octombrie – 11 noiembrie, toți elevii care au obținut prima notă de 10 și vor să se relaxeze cu un film la Cine Globe, vor primi gratuit un meniu popcorn pentru copii drept răsplată pentru performanța lor....