Ştii unde este Muzeul Viei şi Vinului?

La întrebarea din titlul probabil că foarte multă lume va răspunde „în Prahova”, dat fiind faptul că itinerariul turistic „Drumul Vinului” se află în judeţul aurului negru. În realitate, ineditul Muzeu al Viei şi Vinului se află în oraşul Hârlău din judeţul Iaşi.

Construcţia sa bine întreţinută datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar de-a lungul timpului a avut mai multe roluri: din reşedinţă boierească devine unul dintre primele trei sedii ale Oficiului Poştal din ţară, în 1875. Fapt pentru care, minunata clădire a fost mult timp cunoscută drept „Casa Poştei”, denumire păstrată până în anul 1983. Anul 1983 a însemnat de fapt momentul istoric în care Muzeul Viei şi Vinului devine monument istoric de o valoare deosebită.

Muzeul Viei şi Vinului din Hârlău are imaginea unui muzeu mereu tânăr, plin de viaţă, iar aici, tradiţia populară este respectată cu sfinţenie şi se transmite prin viu grai. Muzeul este format din zece săli, fiecare având tematica sa, în care licoarea lui Bachus este prezentată în detaliu, începând de la modul în care era produs vinul până la modul în care influenţa vieţile oamenilor.

Citeste mai multe detalii pe jurnalulph.ro:

https://jurnalulph.ro/magazin/1066-stii-unde-este-muzeul-viei-si-vinului.html

 

 

Please follow and like us:
error0
Tweet 20
fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.