Cele mai frumoase flori din lume. 9 plante ce par culese din paradis

Se crede că în lume există nu mai puțin de 300.000 de plante care înfloresc, așadar ar fi imposibil să le trecem în revistă pe toate. Iată, totuși, o listă subiectivă cu cele mai frumoase flori din lume.

Sakura în Japonia

1. Cireșii înfloriți pot transforma total un oraș, sau chiar o țară, așa cum se întâmplă în fiecare lună de aprilie în Japonia.

Cireșul japonez (Prunus serrulata), numit și sakura, înflorește în toată Japonia de la sfârșitul lunii martie până la început de mai. Admirația pe care o stârnesc cireșii înfloriți în rândul japonezilor – dar și al turiștilor – este atât de mare încât obiceiul de a te bucura de apariția acestor flori a primit și un nume: hanami. Practic, hanami constă în a ieși în aer liber, la un fel de picnic sub cireșii înfloriți.

În Japonia, datorită faptului că înfloresc în masă, florile de cireș simbolizează norii. De asemenea, deoarece ele se scutură foarte rapid, într-o săptămână-două, ele sunt și o metaforă pentru natura efemeră a vieții, potrivit Wikipedia.org.

Trandafirii, printre cele mai frumoase flori din lume

2. Trandafirii sunt, poate, cele mai populare flori. Însă deși sunt atât de răspândiți în comerț, frumusețea lor nu poate fi pusă la îndoială. Un trandafir elegant abia îmbobocit sau unul deschis în toată splendoarea, cu petalele catifelate care se acoperă una pe alta, rămâne în mod sigur o metodă excelentă de a-i arăta unei persoane că este importantă pentru tine.

În lume există peste 300 de specii de trandafiri, iar cele mai multe dintre ele au țepi ascuțiți pe tulpină. Culorile trandafirilor variază foarte mult, de la alb și galben la roz și roșu. Cele mai multe specii de trandafiri sunt originare din Asia.

Orhideele, de două ori mai numeroase decât păsările

3. Orhideele reprezintă una dintre cele mai mari familii de plante cu flori. Diversitatea lor este aiuritoare. În prezent există aproximativ 28.000 de specii acceptate de orhidee, împărțite în 763 de genuri. Pentru a înțelege cu adevărat cât de multe specii de orhidee există, este suficient să spunem că numărul lor este de două ori mai mare decât cel al speciilor de păsări de pe Glob și de 4 ori mai mare decât numărul speciilor de mamifere din întreaga lume.

Cu o diversitate uriașă de forme și de culori, orhideele sunt considerate de mulți cele mai frumoase flori din lume.

În diferite colțuri ale planetei, ele se bucură de un simbolism aparte. De exemplu, Cattleya mossiae este floarea națională a Venezuelei, Cattleya trianae este floarea națională a Columbiei, iar Vanda ‘Miss Joaquim’ este floarea națională a statului Singapore.

Orhideele care sunt native în zona Mediteranei sunt sculptate pe Altarul Păcii de la Roma (altar dedicat zeiței Păcii, construit în anul 9 î.Hr.), aceasta fiind prima apariție a orhideelor în arta europeană, conform Wikipedia.org.

Crinii, pe lista cu cele mai frumoase flori din lume

4. Crinii, cu parfumul lor splendid, merită să fie trecuți pe această listă cu cele mai frumoase flori din lume. Crinii sunt flori înalte, cu o înălțime ce pornește de la 60 de centimetri și poate ajunge chiar și la 180 de centimetri.

În perioada victoriană (denumită astfel după regina Victoria a Marii Britanii, care a domnit din 1837 până în 1901), crinii simbolizau iubirea și afecțiunea pentru cei dragi.

În ceea ce privește monarhia franceză, aceasta avea ca simbol heraldic așa-numita Fleur de lys, care avea forma stilizată a unei flori de crin.

Primăvăraticul liliac

Vezi mai multe pe greatnews.ro:

Cele mai frumoase flori din lume. 9 plante ce par culese din paradis

Please follow and like us:
error0
Tweet 20
fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.