Povestea Casei Casatoriilor din Ploiesti

Una dintre clădirile emblematice ale Ploieştiului, cunoscută de localnici drept „Casa Căsătoriilor”, clădirea cu arhitectură Neoromânească a jucat un rol important de-a lungul timpului în istoria urbei, fiind printre altele reşedinţă privată a nu mai puţin de trei primari.

Incursiunea în istorie începe cu crearea bulevardului, în 1878, imediat după Războiul de Independenţă. Odată finalizată linia de cale ferată Bucureşti-Ploieşti, era nevoie de o arteră principală care să lege centrul oraşului de noua Gară de Sud. Bulevardul Independenţei s-a trasat şi construit în etape, sub coordonarea lui Toma Socolescu, arhitectul şef al oraşului, şi a primarului vremii, Radu Stanian.

Radu Stanian este de altfel şi primul proprietar al acestei clădiri, construită în forma sa iniţială în jurul anilor 1850. Fost avocat de succes, om politic de orientare liberală, parlamentar în mai multe mandate şi primar ales al Ploieştiului pentru trei mandate, între 1883 şi 1896, ultimul dintre ele nefinalizat din cauza bolii, Radu Stanian a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi edili, fiind pentru multă vreme singurul căruia i s-a ridicat o statuie – în anul 1902, pe Bulevardul Castanilor. Liberal convins, cu accente radicale, Stanian a fost bun prieten cu Candiano Popescu, iniţiatorul mişcării antidinastice din 1870 cunoscută sub numele de “Republica de la Ploieşti”. Stanian însuşi a fost implicat în pregătirea “revoluţiei”, reşedinţa sa fiind locul multor întâlniri conspirative şi locul de pornire al evenimentelor de la 8 august 1870. După înăbuşirea mişcării, Stanian a fost arestat, judecat şi ulterior achitat. Radu R. Stanian, fiul său, deputat şi primar al Ploieştiului (1907-1911), s-a născut şi a copilărit în casa de la Bulevard, păstrând-o în familie după moartea tatălui său. După Primul Război Mondial, casa este cumpărată de N. Constantinescu Bordeni, şi el viitor primar al Ploieştiului, responsabil de forma actuală a arhitecturii. Proiectul de refacere a fost încredinţat arhitectului N.Z. Şmina, ucenic al arhitecţilor Ion Mincu şi Toma Socolescu.

Clădirea se încadrează în tipologia reşedinţelor burgheze înstărite, urmând stilul locuinţelor urbane franceze de tip “hôtel particulier”. Imobilul se află aşezat pe o parcelă delimitată de trei străzi şi este compus din demisol, parter înălţat, pod şi foişor. Schema funcţională păstrează tradiţionala distribuţie a camerelor în jurul unui hol central, principal, spre care se deschid diversele saloane.

Parterul înalt (“hochparter”) conţine intrarea principală centrată pe faţada dinspre bulevard. Din sasul intrării se accede într-un vestibul octogonal, prin intermediul căruia se intră în holul central, ce fascinează prin decoraţiile preţioase. Acesta oferă acces spre saloanele laterale. Fosta sufragerie, lambrisată cu lemn sculptat, este amplasată la dreapta intrării în parter, continuându-se cu zona gospodărească şi cu o mică seră semicirculară, delimitată la exterior de o colonadă şi arcaturi trilobate de zidărie. Podul cu cornişa supraînălţată a fost cu siguranţă creat în vederea mansardării locuinţei, extindere care nu s-a mai realizat, dar care poate fi realizată în prezent. Turnul-foişor se inspiră din cele proiectate de T.T. Socolescu şi a fost ridicat în aceeaşi perioadă, pentru a adăposti scara principală, realizată din lemn strunjit, care duce de la parter la mezaninul mansardat şi la terasa de deasupra serei în sfert de cerc, până în foişor.

 

Citeste mai multe detalii pe jurnalulph.ro:

https://jurnalulph.ro/style/44888-povestea-casei-casatoriilor-din-ploiesti.html

 

 

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.