Cele mai bune uleiuri esențiale care calmează și previn ciupiturile de insecte

Imediat ce vremea se încălzește, ne dorim să petrecem cât mai mult timp afară, în aer liber. Dar odată cu temperaturile ridicate apar și țânțarii, insectele care reușesc de multe ori să ne strice serile de vară.
Nu doar țânțarii sunt o problemă, ci și toate celelalte insecte care ciupesc și înțeapă.
Dacă dai o mulțime de bani pe produsele împotriva insectelor pe care le aplici pe piele și te gândești că ar putea conține substanțe nocive pentru tine, atunci poți încerca remediile naturale, așa cum sunt uleiurile esențiale din plante aromate. Este cunoscut faptul că numeroase plante au efect repelent asupra insectelor, iar uleiurile esențiale sunt cea mai bună modalitate de a le ține la distanță. Nu sunt deloc scumpe, nu conțin substanțe sintetice și au un miros plăcut. Nu doar că țin insectele la distanță, dar te ajută în același timp să calmezi ciupiturile pe care le ai deja.
Este important de reținut că uleiurile esențiale nu se aplică niciodată nediluate pe piele, ci se combină cu uleiuri vegetale purtătoare, precum ulei de măsline, de migdale, de avocado etc.
Iată câteva uleiuri esențiale pe care să le folosești pentru a calma ciupiturile de insecte:

Ulei esențial de lemongrass

Lemongrass sau iarba de lămâie ajută la reducerea inflamațiilor, reduce durerea și calmează mâncărimea provocată de ciupiturile de insecte. Pentru a folosi uleiul esențial de lemongrass, amestecă 12 picături de ulei esențial cu o linguriță de ulei purtător și masează pe piele.

Ulei esențial de lavandă

Lavanda este unul dintre cele mai eficiente uleiuri esențiale pentru tratarea ciupiturilor de insecte. Este foarte util și în diverse produse cosmetice realizate în casă, dar și pentru a trata insomnia sau a împrospăta mirosul din casă. Uleiul de lavandă are efect antiinflamator și antimicrobian. Spre deosebire de alte uleiuri esențiale, uleiul de lavandă poate fi aplicat direct pe piele. Aplică o picătură sau două de ulei esențial de lavandă pe ciupituri pentru a calma imediat mâncărimea sau usturimea.

Ulei esențial de camfor

Datorită efectelor sale antiseptice, anestezice și antiinflamatoare, uleiul esențial de camfor este ideal pentru tratarea ciupiturilor de insecte. Camforul încălzește ușor pielea și reduce sensibilitatea receptorilor de durere și a terminațiilor nervoase de la suprafața pielii. Amestecă zece picături de ulei de camfor cu o jumătate de linguriță cu ulei purtător și aplică pe piele.

Ulei esențial din arbore de ceai

Citeste mai multe detalii pe eva.ro:
Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.