Ce se întâmplă cu voucherele de vacanţă

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat la Digi24 că voucherele de vacanţă se vor da şi în 2019 şi în 2020. El a spus că această facilitate va fi extinsă şi la anii următori, pentru că a fost „un motor de dezvoltare”.

„Vom extinde şi la următorii ani această facilitate, pentru că a fost un motor de dezvoltare. Nu o spunem noi, ci o spun patronatele. A fost principalul motor de dezvoltare şi a făcut ca oamenii să nu mai aleagă destinaţii din afară, ci din România. Acordăm 300 de euro pentru o vacanţă în România fiecărui bugetar. Şi cei din privat pot acorda voucherele. Le-am făcut scutiri de taxe.

Cu 300 de euro, dacă vii pe litoral, dacă rezervi din timp, probabil poţi sta 3-4 zile, la 3 stele. Şi românul, pe lângă faptul că cheltuie aceste vouchere, banii destinaţi pentru vacanţă o să-i folosească în România. Românului îi place să se distreze, combustibilul o să fie cumpărat tot din România. Banii se întorc la buget şi în industria din Românai. A fost o măsură nu doar socială, ci de stimulare a sectorului turistic”, a declarat Bogdan Trif.

Peste un milion de salariaţi din sectorul bugetar au beneficiat anul trecut de vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.

Articol preluat de pe jurnalulph.ro:

https://jurnalulph.ro/business/44629-ce-se-intampla-cu-voucherele-de-vacanta.html

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.