Cât de nocivi sunt gândacii urât mirositori care ne invadează toamna casele?

Ploșnița cerealelor sau gândacul puturos marmorat (Halyomorpha Halys), o insectă originară din Asia de Est, a invadat de câțiva ani orașele europene, iar pe măsură ce se apropie iarna vedem că încearcă să ni se strecoare în case și să se pună la adăpost.

De o mărime considerabilă pentru o insectă (cca 2 cm), de culoare în general cenușiu-maronie (sau verde, dacă sunt insecte tinere), gândacii se înghesuie pe la tocurile ferestrelor, în fisuri din pereți, doar-doar găsesc un loc călduț pentru iarnă. Pot zbura și sunt polifagi, fiind dăunători pentru numeroase culturi.

Gândacii puturoși încep să devină tot mai vizibili cam de la jumătatea lunii septembrie. E perioada când adulții caută locuri de hibernare, iar casele noastre în curând încălzite ar putea fi adăpostul perfect.  Mulți orășeni au o reacție de respingere când au prin preajmă o astfel de insectă, cu aparenta ei înfățișare de războinic protejat de un scut. Insectele se strecoară pe balcoane și în jardiniere și încearcă să pătrundă în case. Uneori reușesc și zboară cu un bâzâit supărător în jurul luminii. Au fost relatări despre adevărate invazii, de zeci de astfel de gândaci.

gandac puturos pe tomata shutterstock_1169167666
Gândacul puturos sau ploșnița grâului atacă fructele și legumele Foto: Shutterstock

Oricât de respingătoare ar părea când sunt prin preajma noastră, adevăratul impact al acestor insecte este asupra culturilor – sunt atacate livezile cu precădere, de mere, pere, piersici, dar și culturile de grădină, porumb, viță-de-vie, soia. Consecința? Vor trebui sporite tratamentele chimice asupra culturilor sau schimbate culturile agricole.

Uneori aceste insecte se adăpostesc în podgorii, pe vița-de-vie, și sunt „culese” odată cu strugrii și băgate la presă. Gustul lor „puturos” va potența gustul de pesticid?

În Italia și Franța, dar și în Turcia și mai ales Georgia gândacii puturoși au distrus plantațiile de aluni, până la pierderea chiar a recoltei. A avut de suferit inclusiv societatea Ferrero. S-au elaborat planuri naționale de luptă împotriva acestei specii, cu ajutorul SUA. Alungat de pe plantațiile de aluni, gândacul a devastat atunci culturile de porumb.

Când atacă fructele, pe acestea apar leziuni mici (diametrul de 3 mm) care pot deveni apoi necrotice, cu pete, caneluri și decolorări maronii.

Citeste mai multe  detalii pe digi24.ro:

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/cat-de-nocivi-sunt-gandacii-urat-mirositori-care-ne-invadeaza-toamna-casele-1014241

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.