ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ. Ce ne așteaptă în următorii 4 ani

Perioadele de arşiţă ar putea deveni o trăsătură caracteristică a climei la nivel mondial cel puţin în următorii patru ani, susţin oamenii de ştiinţă, potrivit Agerpres.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că temperaturile medii înregistrate pe tot globul la suprafaţa pământului şi a apei ar putea fi anormal de ridicate între anii 2018 şi 2022, informează marţi Press Association şi AFP.

Cel mai important factor care stă la baza acestei estimări este înmulţirea „evenimentelor de căldură extremă”.

Studiul a fost realizat anterior valurilor de caniculă care au condus la înregistrarea în acest an, în Marea Britanie şi în alte zone ale lumii, a unor temperaturi foarte ridicate.

Însă vremea neobişnuit de caldă a fost prognozată corect de cercetători, care au estimat pentru 2018 o „mare probabilitate de anomalie de căldură” relativă cu efectele generale ale încălzirii globale. Studiul, publicat în jurnalul Nature Communications, a fost primit spre publicare în luna ianuarie.

Noua tehnică utilizată, numită Procast (prognoză probabilistică), încearcă să raţionalizeze comportamentul haotic inerent al sistemelor, precum clima Pământului.

Citeste mai multe detalii pe digi24.ro:

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/incalzirea-globala-ce-ne-asteapta-in-urmatorii-4-ani-981039

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.