Lumina albastră îţi face ochii să se autodistrugă

Expunerea excesivă la lumina albastră reprezintă un pericol pentru ochi şi contribuie la pierderea vederii în timp.

Cercetătorii din cadrul Universităţii din Toledo, SUA, au descoperit cum funcţionează acest efect toxic. Conform Science Alert, informaţiile sunt extrem de importante pentru persoanele ce au un risc crescut de dezvoltare a afecţiunilor oculare degenerative. 

Pentru persoanele care nu sunt supuse acestui risc, descoperirea reprezintă un motiv în plus pentru limitarea utilizării ecranelor cu lumină rece noaptea. 

„Nu este un secret faptul că lumina albastră este dăunătoare pentru vedere, prin intermediul distrugerii retinei”, a declarat chimistul Ajith Karunarathne. „Experimentele noastre explică cum are loc degradarea şi sperăm că aceste informaţii să contribuie la dezvoltarea terapiilor pentru încetinirea degenerescenţei maculare”, a adăugat el. 

Degenerescenţa maculară asociată vârstei implică degradarea celulelor care se află în spatele ţesutului sensibil la lumină din interiorul globului ocular. Treptat, retina se distruge şi lasă în urmă un punct de orbire care se dezvoltă în timp. 

Lungimile de undă ale luminii albastre şi violet sunt cele care agravează degenerescenţa maculară. Karunarathne şi echipa sa a analizat chimicala din retină, denumită retinal. „Este necesară existenţa continuă a moleculelor retinale pentru a putea vedea. Fotoreceptorii sunt nefolositori fără retinal ce este produs de ochi”, a declarat Karunarathne.

Citeste mai multe detalii pe descopera.ro:

http://www.descopera.ro/stiinta/17398276-lumina-albastra-iti-face-ochii-sa-se-autodistruga

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.