Ucraina vrea să interzică termometrele cu mercur

Termometrele cu mercur şi lămpile fluorescente ar putea fi interzise în Ucraina ca urmare a unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Resurselor Naturale de la Kiev.

Documentul prevede ratificarea Convenţiei din Minamata, care stipulează interzicerea treptată a extracţiei mercurului, extrem de nociv pentru mediu şi pentru sănătatea umană, şi a producerii anumitor dispozitive care conţin acest element, fiind vorba despre lămpi fluorescente, termometre, barometre şi unele preparate medicale.

Potrivit iniţiatorilor proiectului, motivele interzicerii dispozitivelor cu mercur nu ţin doar de mediu, ci sunt şi politice, legate de import, în contextul în care cel mai semnificativ depozit de mercur al Ucrainei de află în Donbas, teritoriu pe care Kievul nu îl controlează. 

Convenţia de la Minamata a fost adoptată în octombrie 2013, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, şi prevede înlocuirea până în 2020 a tuturor dispozitivelor medicale care funcţionează cu mercur.

Mai multe detalii si video pe descopera.ro:

http://www.descopera.ro/stiinta/17384824-ucraina-vrea-sa-interzica-termometrele-cu-mercur

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.