Pacienţii cu boli grave pot ajunge mai repede în străinătate

Pacienţii cu boli grave care nu pot fi trataţi în timp util de sistemul sanitar pot ajunge mai uşor la spitalele din străinătate.

Ei nu vor mai aştepta luni de zile pentru ca dosarul să fie studiat de comisia de specialitate şi pot alege o clinică mai scumpă, dacă sunt dispuşi să plătească diferenţa de preţ pentru tratament.

”Singura şansă pe care o aveţi este să vă trataţi afară″. Mulţi bolnavi au auzit aceste vorbe de la medici, apoi s-au lovit de birocraţie: întocmirea dosarului pentru a pleca în străinătate poate dura luni întregi, timp pe care nu îl au. Din această cauză, Ministrul Sănătăţii a schimbat Ordinul 50.

Un pas important este ca pacienţii nu vor mai avea nevoie de 3 oferte de la clinicile din străinătate că până acum, ci va fi suficientă una singură. Mai mult, dacă în timpul internării apar complicaţii, bolnavul va fi tratat şi pentru acestea urmând ca statul roman să deconteze costurile după externare.

Dacă sunt mai multe variante, statul plăteşte doar pentru spitalul care are tariful cel mai mic. Pacientul suporta diferenţa, dacă vrea la o clinică mai scumpă.

În plus, atunci când comisia teritorială din zona lor nu funcţionează, bolnavii nu trebuie să mai aştepte, ci vor fi evaluaţi de altă comisie.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: ″Pacienţii care mergeau la controale în ţările în care au fost transplantaţi vor putea să facă acest lucru şi de acum înainte… Ordinul nu a mai fost modificat din 2004, era nevoie de schimbări.″⁣

Ordinul 50 se referă la intervenţii chirurgicale sau la tratamente care nu se pot face la noi în ţară, iar proiectul modificat a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.

Există însă posibilitatea ca bolnavii să se trateze în străinătate şi dacă statul nu îi poate îngriji în timp util. În această situaţie, ei trebuie să ceară formularul E112 de la medic.

Preluare articol de pe jurnalulph.ro:

https://jurnalulph.ro/national/41699-pacientii-cu-boli-grave-pot-ajunge-mai-repede-in-strainatate.html

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.