7 situaţii ce îţi pot cauza oboseala

Te simţi mereu obosită şi lipsită de vlagă? Nu doar lipsa somnului poate fi de vină.

Sunt anumite lucruri mărunte care îţi consumă energia sau contribuie la starea de extenuare fizică şi psihică. Iată câteva obiceiuri pe care le poţi avea şi care îţi sabotează energia, dar şi câteva trucuri ce te pot ajuta să te pui pe picioare şi să faci tot ceea ce îţi propui într-o zi.

Nu mănânci micul dejun

Alimentaţia este carburantul propriului tău corp, iar atunci când dormi, organismul continua să folosească ceea ce ai mâncat la cină pentru ca inima să poată pompa sângele, iar oxigenul să poată circula prin celule. Aşa că, atunci când te trezeşti, ai nevoie de combustibil, adică de micul dejun. Dacă vei sari peste el, în curând te vei simţi lipsită de energie. Micul dejun, spun specialiştii, are un rol important în a da un restart metabolismului. E evident important să ai parte de un mic dejun sănătos care să includă cereale integrale, proteine de bună calitate şi grăsimi sănătoase ( un smoothie de fructe îmbogăţit cu pudră de proteine, lapte degresat sau ouă cu 2 felii de pâine toast şi un iaurt degresat sau cereale cu lapte şi câteva fructe).

Ai lipsă de fier

O deficienţă de fier te face să te simţi slăbită, te iriţi uşor şi nu te poţi concentra. Te face să te simţi obosită pentru că nivelul de oxigen care circulă prin celule şi muşchi este scăzut. E nevoie să creşti nivelul de fier din organism şi pentru a scădea riscul de anemie. Ai grijă ca în alimentaţia ta să existe frunze verzi, fasole, tofu, ouă, vegetale, nuci, unt de arahide şi neapărat alimente bogate în vitamina C, pentru o ami bună absorbţie a fierului. Trebuie neapărat să afli şi care este cauza nivelului scăzut de fier din organism, pentru că lipsa acestui element din corpul tău poate ascunde o afecţiune gravă.

Sari peste rutina de exerciţii atunci când eşti obosit

Dacă nu îţi faci exerciţiile în ziua în care eşti obosit, acest fapt va “lucra” împotriva ta. Un studiu realizat la Universitatea din Georgia pe oameni sănătoşi care au început să facă un program de exerciţii uşoare de 20 de minute timp  3 zile pe săptămână a arătat că aceştia s-au simţit mai puţin obosiţi după 6 săptămâni. Exerciţiile regulate îmbunătăţesc forţa şi rezistenţa, ajută aparatul cardio respirator să lucreze mai eficient şi oferă oxigen şi nutrienţi ţesuturilor. Aşa că data viitoare când eşti tentat să sari peste rutina zilnică de exerciţii, nu te lăsa dus de val şi încearcă să faci măcar o plimbare.

Nu te hidratezi suficient

Citeste continuarea pe csid.ro:

http://www.csid.ro/health/sanatate/7-situatii-ce-iti-pot-cauza-oboseala-17230343/

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.