Ce se schimbă pe internet din 25 mai

Din 25 mai, în Uniunea Europeană intră în vigoare un nou regulament pentru protecţia datelor noastre personale. La acest capitol, patronul Facebook n-a avut prea multe comentarii de făcut, doar că se va conforma cerinţelor.

Şi cum poate dovedi acest lucru, au întrebat europarlamentarii, dar răspunsul nu a mai venit. Căror schimbări ar trebui să se supună?

Foarte multe lucruri se schimbă din 25 mai, când intră în vigoare Regulamentul european pentru protecţia datelor cu caracter personal. E motivul pentru care cu toţii primim, de săptămâni bune, notificări şi e-mailuri de la companii şi reţele sociale. Pe scurt, se schimbă felul în care companiile ne stochează şi ne folosesc datele.

Ideea e ca oamenii să aibă mult mai mult control asupra acestor informaţii.

Regulamentul se aplică tuturor companiilor care au de-a face cu piaţa europeană. Şi, înainte de a vedea ce se schimbă, poate e bine să trecem în revistă ce înseamnă, mai exact, date personale.
Câteva exemple ar fi numele, adresa, date de localizare sau fişierele tip cookie, cele care se descarcă în memoria unui dispozitiv atunci când intrăm pe un site.

Transparenţa e cuvântul-cheie în discuţia despre noul regulament european. Oamenii vor avea, de exemplu, dreptul să-şi primească datele stocate.

Foarte important e că, odată cu intrarea în vigoare a regulamentului, toată politica de confidenţialitate şi de prelucrare a datelor trebuie să fie scrisă extrem de clar şi la obiect. Tăcerea nu mai e consimţământ.

Cu alte cuvinte, dacă nu am spus unui site că NU ne poate folosi datele, asta nu înseamnă că le poate stoca şi folosi. Trebuie să fim informaţi şi trebuie să spunem DA, dar după ce ni se spune clar ce se întâmplă cu datele noastre.

Citeste mai multe detalii pe digi24.ro:

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/lumea-digitala/ce-se-schimba-pe-internet-din-25-mai-934066

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.