„Growing Underground” – sera subterană din inima Londrei.

„Growing Underground” – sera subterană din inima Londrei. Un nou tip de agricultură prinde din ce în ce mai mult contur în zonele excesiv urbanizate

La aproximativ 30 de metri sub străzile pline de viață din sudul Londrei, se găsește una dintre cele mai neobișnuite sere din lume. „Growing Underground” este o seră urbană, construită într-o rețea de tuneluri care pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost folosite ca adăposturi de către civili. Fondatorii sunt Steven Dring și Richard Ballard, iar ideea lor este deja implementată și în alte colțuri ale lumii, cei mai deschiși pentru astfel de tip de agricultură subterană fiind chinezii. Scopul inițial al celor doi britanici a fost de a reconecta consumatorii britanici cu produse locale proaspete, reducând în același timp costul cu transportul.

„Există schimbări climatice, există o creștere a populației, care are nevoie de hrană, și nu congelată, ci proaspătă. Este greu de găsit terenuri agricole în mijlocul Londrei, așa că soluția găsită de noi este una de compromis, însă una care dă rezultate”, a declarat Dring pentru The Independent.

Tunelurile au o suprafață totală de 7 000 de metri pătrați, au fost construite ca adăposturi în fața bombardamentelor, dar astăzi găzduiesc tăvi pline de pământ. Aproximativ douăzeci de tipuri diferite de plante sunt cultivate în fostele adăposturi, printre care se numără lăstari de mazăre, ridiche, arpagic, fenicul și coriandrul. Plantele sunt furnizate piețelor și comercianților din Londra.

 gu5
Mai multe detalii si video pe cunoastelumea.ro:
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.