Peste 93.000 de persoane cu drept de vot au domiciliul în localităţile în care se vor organiza alegeri locale parţiale în 5 noiembrie, inclusiv cei care vor împlini 18 ani până în ziua alegerilor.

Totodată, există 237 de cetăţeni ai Uniunii Europene care locuiesc în localităţile respective şi vor putea să-şi exprime opţiunea electorală.

Alegeri locale parţiale vor avea loc în 16 localităţi din ţară care au rămas fără primari: în municipiul Deva – judeţul Hunedoara, precum şi în comunele Bocsig – judeţul Arad, Nicşeni – judeţul Botoşani, Călăraşi – judeţul Cluj, Pantelimon şi Bărăganu – judeţul Constanţa, Teleşti – judeţul Gorj, Balş – judeţul Iaşi, Bîrghiş – judeţul Sibiu, Drăgoieşti – judeţul Suceava, Cervenia, Poieni, Salcia – judeţul Teleorman, Checea – judeţul Timiş,  Oşeşti – judeţul Vaslui şi Vlădeşti – judeţul Vâlcea. Totodată, vor fi organizate alegeri parţiale pentru Consiliul Local din comuna Mereni, judeţul Constanţa.

De asemenea, va fi ales şi consiliul local dintr-o localitate.

Vineri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc o videoconferinţă cu prefecţii şi reprezentanţii structurilor teritoriale ale MAI, în cadrul căreia a fost verificat stadiul de îndeplinire a sarcinilor prevăzute de Calendarul Acţiunilor din Cuprinsul Perioadei Electorale a Alegerilor Locale Parţiale din data de 5 noiembrie, concluzia fiind că toate activităţile sunt în grafic.

Astfel, au fost achiziţionate 93.370 de timbre autocolante, 480 de ştampile cu menţiunea „VOTAT” şi 96 de plicuri din plastic transparent, înseriate, prevăzute cu sistem de sigilare, în care vor fi introduse ştampilele după încheierea votării.

Instituţiile prefectului au asigurat imprimarea buletinelor de vot şi confecţionarea ştampilelor birourilor electorale judeţene, ale birourilor electorale de circumscripţie şi ale secţiilor de votare. Totodată, au în responsabilitate asigurarea transportului şi distribuirea materialelor, documentelor şi a tipizatelor necesare pentru desfăşurarea procesului electoral.

Preluare articol de pe jurnalulph.ro:

http://jurnalulph.ro/politica/38924-locuitorii-din-deva-si-din-alte-15-localitati-isi-vor-alege-duminica-primarii.html