Se pregăteşte o măsură istorică in tenisul feminin

Steve Simon, preşedintele WTA, a făcut un anunţ care a luat prin surprindere lumea tenisului mondial: din 2022, meciurile din circuitul feminin ar putea dura 90 de minute!

De-a lungul ultimilor ani, mai multe vedete din tenis s-au plâns de oboseală şi de accidentări şi s-au plâns de programul încărcat al celor 52 de săptămâni, dar totul s-ar putea schimba în următorii ani. Pe masa WTA există un proiect conform căruia meciurile nu vor mai avea un timp definit, ci se vor juca doar timp de 90 de minute.

Anunţul a fost făcut chiar de preşedintele forului, care a vorbit despre avantajele date de trecerea la noul sistem, programată pentru 2022: “Meciurile de 90 de minute ne-ar permite să facem un program accesibil pentru televiziuni şi pentru fanii care vin la meciuri. Oamenii nu mai alocă între trei şi cinci ore pentru a urmări ceva şi vor ca totul să fie cât mai concis. Noi trebuie să recunoaştem asta pe viitor. Dacă se vor juca meciuri de 90 de minute în loc de trei ore, fetele vor fi mai sănătoase şi vor avea mai multă calitate în joc”, a spus Steve Simon, citat de “Today Online”.

În afara scurtării meciurilor, şefii circuitului feminin vor să renunţe şi la setul decisiv, urmând ca acesta să fie înlocuit de un tiebreak (primul la şapte sau diferenţă de două puncte după 6-6).

Preluare articol de pe prosport.ro:

http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/pregateste-masura-istorica-tenisul-feminin-presedintele-wta-anuntat-cat-ar-urma-dureze-meciurile-fetele-vor-sanatoase-iar-putea-face-program-accesibil-televiziuni-fani-16794513

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.