UE: Există zone în România unde apa potabilă nu este potrivită

Calitatea apei s-a îmbunătățit în Bulgaria, Ungaria și România în ultimii ani, însă există încă zone unde apa potabilă nu este conformă cu directivele europene, arată un raport publicat de Curtea de Conturi Europeană.

România are inclusiv localități turistice importante, precum Moieciu, unde lipsesc rețele de alimentare cu apă.

Calitatea apei potabile disponibile pentru consumatorii din Bulgaria, Ungaria și România s-a îmbunătățit în ultimii ani datorită finanțării din partea UE, dar este nevoie în continuare de investiții considerabile, spun autorii raportului.

Curtea a examinat acțiunile UE legate de calitatea apei potabile în aceste trei state membre. Auditul a acoperit perioada cuprinsă între data aderării la UE acelor trei state membre și sfârșitul anului 2016. Per ansamblu, s-a constatat că alimentarea cu apa potabilă de calitate și accesul cetățenilor la aceasta au cunoscut o îmbunătățire, în mare măsură datorită investițiilor importante care au fost realizate cu fonduri UE în ultimii ani.

Suma alocata prin Fondul european de dezvoltare regionala și prin Fondul de coeziune între 2007 și 2020 pentru gestionarea și furnizarea apei potabile în Bulgaria, Ungaria și România se va ridica în total la 3,7 miliarde de euro.

Curtea a subliniat însă că există în continuare zone în care apa din rețeaua publică de distribuție nu este pe deplin conformă cu Directiva din 1998 a UE privind apa potabilă.

Citeste continuarea pe digi24.ro:

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/ue-exista-zone-in-romania-unde-apa-potabila-nu-este-potrivita-792405

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.