Ziua internațională pentru caritate

Ziua internațională pentru caritate a fost instituită cu scopul de a sensibiliza și a mobiliza oamenii, organizațiile neguvernamentale și părțile interesate din întreaga lume pentru sprijinirea celor care au nevoie de ajutor prin activități filantropice și de voluntariat, informeaza Agerpres.

Potrivit ONU, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin Rezoluția /RES/ 67/105 a desemnat ziua de 5 septembrie ca Ziua internațională pentru caritate. Data de 5 septembrie a fost aleasă pentru a comemora trecerea în neființă a Maicii Tereza, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1979 “pentru munca depusă în lupta pentru depășirea sărăciei și a lipsei de securitate, care constituie, de asemenea, o amenințare la adresa păcii”.

Acțiunile de caritate, cum ar fi voluntariatul și filantropia, contribuie la crearea unei societăți incluzive și mai rezistente. Caritatea poate atenua efectele celor mai grave crize umanitare, asigură, de asemenea, suplimentarea serviciilor publice în sănătate, educație, locuințe și protecția copilului.

Aceasta ajută la progresul culturii, științei, sportului, precum și la protecția patrimoniului cultural și natural. De asemenea, promovează drepturile celor marginalizați și defavorizați și face cunoscut mesajul omenirii în situații de conflict.

Citeste continuarea pe agerpres.ro:

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/09/05/ziua-internationala-pentru-caritate-03-50-57

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.