Noaptea Muzeelor, la Muzeul Naţional Cotroceni

Evenimentul, patronat de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Consiliul Europei şi UNESCO are o anvergură internaţională şi urmăreşte creşterea interesului pentru cultură.

Tema Zilei Internaţionale a Muzeelor pentru anul 2017 este “Museum and contested hystories: Saying the unspeakable in museums” şi îşi propune să contribuie la promovarea ideii că muzeele sunt un mijloc important de schimb cultural, de îmbogăţire a culturilor şi de dezvoltare a înţelegerii reciproce, de cooperare şi pace între popoare, notează Mediafax.

În sprijinul acestei idei, la Muzeul Naţional Cotroceni va avea loc vernisajul expoziţiei “Imaginând istorii pierdute” organizată în colaborare cu Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”. Elevii – prin desenele şi picturile lor – vor aduce în atenţia publicului moştenirea culturală din Siria şi Irak, monumente ale vechii civilizaţii asiriene distruse în urma conflictului militar din zonă, în încercarea de a conştientiza eforturile necesare protecţiei şi conservării acestui patrimoniu, deosebit de încercat în această perioadă de instabilitate.

Tot cu acest prilej, la Muzeul Naţional Cotroceni, iubitorii de arhitectură, artă decorativă şi istorie vor putea vizita gratuit saloanele regale aflate la etajul I al Palatului Cotroceni, expoziţia “Culorile marţialităţii: splendoarea uniformei înaintea Marelui Război”, expoziţia “Iaşi, oraş regal” şi expoziţia “Imaginând istorii pierdute”. De asemenea, începând cu ora 20.00, vizitatorii vor putea asista la un recital susţinut de pianista Eliodora Falan.

Citeste mai multe pe descopera.ro:

http://www.descopera.ro/cultura/16332399-noaptea-muzeelor-la-muzeul-national-cotroceni-intre-orele-1830-2400-ce-se-pregateste

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.