Caravana –Fii pregătit– se pune în mișcare pentru a preveni în cazul situațiilor de urgență

Caravana „Fii pregătit”, care instruiește populația pentru a face față situațiilor de urgență, își reia traseul început în vara anului 2016 și va ajunge în 38 de localități din toată țara până în august 2017. Caravana se va opri în luna mai în București, Ploiești, Sinaia, Bușteni, Turda, Cluj–Napoca, Dej, Satu Mare și Tășnad.

Centrul mobil de instruire este construit pe structura unui tir, are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, necesare instruirii eficiente a cursanţilor în cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.

Cursurile de instruire medicală se adresează atât populaţiei, cât şi profesioniştilor din cadrul sistemului de urgenţă și sunt susţinute de formatori specializaţi. Modulul de instruire cuprinde prezentarea dezastrelor naturale care pot afecta România: cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii etc., precum şi a măsurilor prin care populaţia se poate pregăti pentru a le face față. Sunt prezentate filme realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență şi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar cursul conţine și o parte practică interactivă, ȋn care un paramedic SMURD demonstrează măsurile de prim-ajutor și modul în care este stins un incendiu.

În 2016, caravana a parcurs peste 17.000 de kilometri, a ajuns în 29 de localități și a instruit 10.200 de persoane.

Detalii despre calendarul caravanei și formularul de înscriere pentru participarea la cursuri pot fi găsite atât pe site-ul http://fundatiapentrusmurd.ro/, cât şi în aplicaţia DSU a Departamentului pentru Situații de Urgență disponibilă în Apple Store și Google Play.

Acesta este un proiect al Departamentului pentru Situații de Urgență, operat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și care a fost susținut de Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.

Preluare articol de pe stiriong.ro:

http://www.stiriong.ro/ong/educatie/caravana-fii-pregatit-se-pune-in-miscare-pentru-a-preveni-in-cazul-situatiilor-de-urgenta

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.