Ce boli ar putea ascunde pielea foarte uscată

Uscăciunea pielii este un simptom adesea neglijat, dar care poate fi cauzat de numeroase afecţiuni. Medicii susţin că pielea poate dobândi un aspect uscat atunci când suferim de anemie, anumite boli tiroidiene sau folosim săpunuri dure.

Pielea uscată (xerodermia) apare atunci când lipidele protectoare din cadrul stratului cornos sunt distruse sau încetează să fie produse, iar apa din piele se pierde în lipsa unei astfel de bariere hidrofobe.

Degradarea lipidelor din epiderm poate avea drept cauză procesul normal de înaintare în vârstă, expunerea la diferite produse chimice şi anumite boli ale pielii. Pe măsură ce apa se pierde, elasticitatea pielii se diminuează şi începe să se contracte, rezultatul final fiind apariţia unor fisuri care vor permite expunerea zonelor mai profunde la germenii din mediu şi la substanţele nocive.

„Pielea crăpată ne poate duce cu gândul la mai multe tipuri de afecţiuni dermatologice, precum eczema fisurară, dermatita de contact, dermatita atopică, infecţiile fungice, psoriazis sau ihtioza dobândită, afirmă medicul dermatolog Proca Ancuţa pentru Gândul.

Eczema fisurară apare mai frecvent în sezonul rece, predominant la nivelul mâinilor.

„Tratamentul acestei afecţiuni constă în folosirea săpunurilor puţin agresive şi aplicarea unor creme emoliente sau a unui dermatocorticoid cu potenţă slabă. Se recomandă  folosirea mănuşilor de cauciuc la treburile casnice”, subliniază specialistul.

Citeste continuarea pe csid.ro:

http://www.csid.ro/health/sanatate/ce-boli-ar-putea-ascunde-pielea-foarte-uscata-16202199/

Please follow and like us:
error0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.