Am fost… suntem români – Radu Stanca

Radu Stanca (n. 5 martie 1920, Sebeș — d. 26 decembrie 1962, Cluj) a fost un dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru român.

Radu Stanca a fost fiul Mariei (născută Munteanu) și al lui Sebastian Stanca, preot. A fost nepotul lui Dominic Stanca, iar scriitorul Horia Stanca i-a fost frate.

1920, 5 martie – se naște Radu Stanca, mezinul familiei , în orașul Sebeș, în casa de pe str. Sicolorum nr. 53 (astăzi localul Școlii generale nr. 3).

1927 – Radu Stanca este înscris în clasa I-a primară a Școlii de aplicație de pe lângă Școala Normală de învățători din Cluj

1930 – elev în clasa I-a B de la Liceul “G. Barițiu” din Cluj (Matricola Lic. “G. Barițiu”, 1930/31, vol. I, f. 107). În timpul școlarității l-a avut ca director pe scriitorul Alex. Ciura (până în 1936) iar ca profesor de lb. română pe criticul Ion Chinezu; mediile de absolvire ale celor opt clase de liceu sunt onorabile; conferința profesorală intervine de două ori în situația lui școlară

1932 – în “Universul Copiilor”, nr. 15, p. 226, apare Legenda peștilor “culeasă de Radu Stanca”

1935, 15 ian. – apare revista școlară “Mâine”, “artă-literatură”. Directori: Vladimir Zlătaru și Radu Stanca; tânărul “director” semnează în p. 4 prima sa poezie, “mi-e dor”; după acest debut precoce și până în 1945, R. Stanca va publica versuri, articole, eseuri etc. în: “Națiunea Română”, “Pagini literare” (Turda), “Lanuri” (Mediaș), “Afirmarea” (Satu-Mare), “Familia” (Oradea – seria III), “Gând românesc”, “Symposion”, “Luceafărul”, “Universul literar”, “Vremea”, “Curțile dorului”, “Claviaturi”, “Kalende”, “Revista cercului literar” etc

1938 – Radu Stanca își ia bacalaureantul cu media 8,50 fiind clasificat al doilea din 57 de candidați; se înscrie la Facultatea de litere și filosofie din Cluj

1940, 3 aprilie – premiera cu “O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, jucată de “studenții în litere”, în regia prof. univ. Liviu Rusu; prima apariție pe scenă a lui Radu Stanca în rolul lui Farfuridi

1941 – apare la Sibiu “Curțile dorului” (nr. 1 ian. și nr. 2-4 februarie-aprilie) – revistă de literatură a studenților în litere și filosofie. Redactor responsabil: Radu Stanca; pentru scurt timp, Radu Stanca este redactorul paginii culturale a ziarului “Țara” (Sibiu, 1942+1944, dir. Grigore Popa)

1942 – Radu Stanca își ia licența în litere și filosofie, calificată “magna cum laude”, cu o dizertație despre Problema cititului

1943 – este numit suplinitor în postul de asistent de la catedra de filosofie a culturii, condusă de Lucian Blaga

1945, ian. – iunie-august, apare la Sibiu “Revista Cercului Literar”, revistă lunară de literatură, filosofie și artă. Redactor: I. Negoițescu, iar Radu Stanca se numără printre colaboratori

1945, oct. – Radu Stanca rămâne la Sibiu, ca profesor de “Introducere în estetica teatrului” la Conservatorul popular (până în 1949)

1947 – lui Radu Stanca i se decernează Premiul “Sburătorul” pentru piesa de teatru în manuscris “Dona Juana”

1949, 13 febr. – premiera piesei “Căsuța din câmpie”de S. Marșak, primul spectacol semnat de Radu Stanca, încadrat pe atunci numai asistent de regie; 17 aug. – primește numirea de regizor – printr-o activitate stăruitoare, de excepțională vocație și concepție artistică, R.Stanca a jucat un rol de primă însemnătate în dezvoltarea și afirmarea colectivului sibian, până în 1961

– printre cele mai importante spectacole puse în scenă în această perioadă amintim “Gaițele” de Al. kirițescu – în patru montări diferite, “O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale – în trei montări diferite, “Hagi Tudose” de B. Delavrancea, “Mirandolina” (Hangița) de C. Goldoni etc.

1951, 9 iunie – se căsătorește cu Dorina Ghibu, actriță de la Teatrul Național din Cluj; este numit profesor la recent înființata Școală Populară de Artă din Sibiu

1952 – se decernează Premiul de Stat cls. III, pentru spectacolul cu Hagi Tudose de B. Delavrancea, unui colectiv de la Teatrul de Stat din Sibiu compus din: C. Sincu, R. Stanca (“laureat al Premiului de Stat”), C. Rădulescu, N. N. Matei și S. Mușatescu (premiera a avut loc în 1951)

1954, 24 sept. – se naște Barbu Stanca, unicul fiu al scriitorului

1956, 1 oct. – se înființează, la insistențele lui Radu Stanca, secția germană a teatrului de Stat din Sibiu

1957 – revine masiv în publicistică – începuturi sporadice încă din 1946/47 – cu versuri, articole, eseuri, aforisme etc. în: “Tribuna”, “Contemporanul”, “Steaua”, “Viața românească”, “Scrisul bănățean” etc.

1961, 1 oct.- Radu Stanca este numit prim-regizor la Teatrul Național din Cluj

1962 – montează, în această calitate, ultimele sale spectacole: “D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale (februarie) și “Unchiul Vania” se A. P. Cehov (noiembrie); agravarea bolii îl obligă să se interneze de trei ori, pe perioade mai lungi, în Clinica de boli pulmonare din Cluj; 26 decembrie, Radu Stanca se stinge din viață, la clinia de boli pulmonare din Cluj, în vârstă de 42 de ani

1963, 14 iunie – moare Barbu Stanca, fiul scriitorului, în vârstă de 9 ani

1965 – apare monografia Ștefan Braborescu, Ed. Meridiane, Col. “Figuri de seamă ale teatrului românesc”

Biografie

A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942.

În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat ființă Cercul literar de la Sibiu. Dupa modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a incercat sa salveze tradiția literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. [necesită citare] Membrii lui au fost denumiți ulterior de criticii și istoricii literari membrii generației pierdute.

A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A facut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoițescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg, ș.a.

În poezie a teoretizat baladescul (în eseul Resurecția baladei (1945)) si a fost adeptul poeziei pure, rupta de contextul social.

Debut

A debutat în presă încă de la vârsta de 12 ani, în anul 1932, în cadrul revistei “Universul Copiilor” cu lucrarea sa intitulată “Legenda Peștilor”.

A debutat în 1943 cu eseul critic Problema cititului, lucrare ce a constituit, totodată, teza sa de licență în anul 1942, pe care a susținut-o la Sibiu[2]

Radu Stanca, baladist

În realitate, după cum demonstrează propria-i creație poetică, Radu Stanca a relevat capacitatea baladei – specie prin excelență a genului epic – de „a se deghiza“ în spațiile lirico-dramatice, cultivând trinomul baladesc: 1. lamentația (eroului cu fruntea pe-o limită tragică: Lamentația Ioanei d’Arc pe rug, Lamentația poetului pentru iubita sa, Nocturnă, Pistolul, Tristețe înainte de luptă, Un cneaz valah la porțile Sibiului etc.) – 2. alegoria-legendară (povestea întâmplării / evenimentului la cea mai înaltă tensiune: Baladă studențească, Buffalo Bill, Douăsprezece umbre, Fata cu vioara, Regele visător, Trandafirul și călăul, Trenul fantomă, Turn înecat, Vraja vrăjilor etc.) – 3. dramaticul eroic (adică Balada celor șapte focuri, Balada lacrimei de aur, Capul de fată, Cea mai frumoasă floare, Coșmarul tiranului, Domnița blestemată, Infidelul, Mică baladă de dragoste, Pajul cu părul de aur, Răzbunarea șarpelui, Sfatul țării, Spada regelui etc.)….

Opere

  • Dona Juana (1947),
  • Ștefan Braborescu (1965),
  • Versuri (1966),
  • Teatru (1968),
  • Acvariu (1971),
  • Poezii (1973),
  • Roman epistolar (1978),
  • Versuri (1980),
  • Doti (versuri, Editura Paralela 45, 2001),
  • Turnul babel (teatru, Editura Paralela 45, 2002)

Mai multe pe:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Stanca

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.