Artă creată cu ajutorul nuielelor. Uimitoarele creații ale lui Patrick Dougherty

Artistul Patrick Dougherty, originar din Carolina de Nord, a câștigat aprecierea lumii întregi datorită împletiturilor din nuiele cu forme uriașe, unele și de 8-9 metri, pe care le realizează. Lucrările sale sunt temporare, asta datorită naturii materialelor utilizate care se descompun după un an sau doi din cauza intemperiilor.

Patrick este absolvent de studii post-universitare în domeniul administrării spitalelor şi a sănătăţii, și a început să studieze istoria artei şi sculptura la Universitatea din Carolina de Nord.

Combinând abilităţile de tâmplar cu dragostea pentru natură, a început să realizeze din nuiele aceste minunate lucruri pe care cei mai mulți le consideră adevărate opere de artă.

Prima creație a fost chiar propria sa casă. Adunând crengi căzute, pietre şi cherestea veche, Dougherty a construit o vilă, în care încă locuieşte cu soţia şi fiul lor. De altfel, casa îi este singura realizare care a rezistat în timp.

De-a lungul ultimilor treizeci de ani, artistul a construit peste 230 de lucrări, atât pe teritoriul Statelor Unite cât și în Scoția, Belgia sau Japonia.

Vezi foto pe cunoastelumea.ro:

http://www.cunoastelumea.ro/arta-creata-cu-ajutorul-nuielelor-uimitoarele-creatii-ale-lui-patrick-dougherty/

 

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.