S-a micșorat Everestul?

Înălțimea oficială a vârfului Everest din masivul Himalaya este de 8.848 de metri, însă altitudinea aceasta este contestată de doi ani, mai precis după cutremurul violent care a lovit Nepalul în 2015. O echipă de cercetători indieni se pregătește să lanseze o expediție pentru a face noi măsurători. Obiectivul este de a afla dacă „acoperișul lumii” nu cumva a pierdut câțiva centimetri din înălțime.

La 25 aprilie 2015, Nepalul a fost devastat de un puternic seism de magnitudine 7,8 pe Richter. O lună mai târziu, un al doilea cutremur, de 7,5 magnitudine, a zguduit țara. Bilanțul final este grav – circa 9.000 de morți și jumătate de milion de locuințe distruse. Este cel mai puternic eveniment seismic înregistrat în regiune în ultimii 80 de ani.

O deplasare de 3 centimetri?

Dincolo de acest bilanț uman grav, oamenii de știință și-au pus întrebări în legătură cu consecințele pe care dublul seism l-ar fi putut avea asupra Everestului, situat nu departe de epicentrul celor două cutremure. Dacă a existat un impact și asupra celui mai înalt vârf din lume?

La câteva zile după cutremur, un studiu efectuat de chinezi cu ajutorul sateliților arăta că „acoperișul lumii” s-a deplasat cu trei centimetri după catastrofă.

Guvernul indian vrea să știe cu exactitate dacă așa stau lucrurile și la sfârșitul acestei ierni va lansa o expediție la care vor participa 30 de oameni de știință. Echipa va avea ca misiune să efectueze noi măsurători de la sol, ajutându-se și de datele GPS. Observațiile la fața locului vor dura o lună, apoi vor fi necesare încă două săptămâni pentru a studia datele. Costul total al operațiunii ar urma să se ridice la peste 800.000 de dolari, potrivit CNN.

Continuarea pe digi24.ro:

http://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/natura-si-mediu/s-a-micsorat-everestul-658889

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.