Român cu bicicleta prin Venezuela: „Lumea chiar nu are ce pune pe masă”

Radu Păltineanu, un tânăr român care a petrecut recent două luni traversând Venezuela pe bicicletă, a vorbit într-un interviu pentru Digi24 despre efectele inflaţiei şi ale sărăciei din această țară. De un an şi jumătate, Radu Păltineanu şi-a pus „în aşteptare” viaţa de inginer software pe care o avea în Canada, pentru a-şi îndeplini marele lui vis: să ia la rând, pe bicicletă, toate ţările Americii de Nord şi ale Americii de Sud. Vrea să devină primul român care pedalează din Alaska şi până în sudul Argentinei. În total, planul lui implică 34.000 de kilometri şi 22 de ţări. A parcurs deja 13 din ţările Americilor.

În Venezuela, a văzut sărăcia în toate formele ei. A văzut cozi în faţa magizelor care aminteau de România ceauşistă, a văzut magazine goale sau cum se cumpără mâncarea pe piaţa neagră. Tot aici, din tot periplul lui prin Americi, a dat prima sa şpagă din această expediţie. Tradusă în dolari americani, mita respectivă ar însemna undeva la 50 de cenţi. De banii aceştia, a primit şi o cafea. Interviul a fost înregistrat la sfârşitul lunii noiembrie 2016, când românul era în Ciudad Bolivar.\

Citeste interviul si vezi video pe digi24.ro:

http://www.digi24.ro/stiri/externe/radu-paltineanu-roman-cu-bicicleta-prin-venezuela-lumea-chiar-nu-are-ce-pune-pe-masa-647687

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.