Tiara prințesei Diana a fost purtată de Ducesa de Cambridge

Ducesa de Cambridge a făcut senzație în cadrul unui eveniment regal recent purtând o tiară din colecția reginei, care i-a aparținut prințesei Diana cât timp aceasta a locuit la Palatul Buckingham, informează Le Figaro.

La recepția diplomatică anuală organizată de Casa Regală britanică, ducesa de Cambridge a optat pentru o rochie roșie purtând semnătura creatoarei de modă Jenny Packham, însă un alt detaliu din ținuta sa a atras privirile tuturor. Kate a purtat tiara ”Lover’s Knot”, decorată cu diamante și perle, bijuterie ce a reprezentat cadoul de nuntă oferit de Regină, în 1981, la căsătoria Dianei cu prințul Charles.

Tiara a fost realizată în 1914, la dorința reginei de la acea vreme, și a fost încrustată cu perle și diamante din vistieria Familiei Regale, notează News.com.au.

Diana, supranumită „Prințesa inimilor”, apare purtând această bijuterie în multe dintre fotografiile realizate la evenimentele oficiale la care aceasta a participat în calitate de soție a lui Charles. După divorțul de acesta, mama lui William și a lui Harry a fost nevoită să restituie tiara, care a rămas la Palatul Buckingham.

Mai multe detalii pe revistablogurilor.ro:

Tiara prințesei Diana a fost purtată de Ducesa de Cambridge

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.