De ce oamenii simt că sunt mereu ocupaţi?

Timpul este o problemă foarte comună în zilele noastre, dar este doar o stare sau un fapt real?

Deşi nu există o explicaţie definitorie, cercetătorii consideră că utilizarea tehnologiei atât în viaţa personală, cât şi în viaţa profesională face ca lucrurile din jur să fie agitate chiar dacă acestea nu sunt.  O cantitate copleşitoare de informaţii (mulţumită internetului), promovarea unei atitudini mereu activă şi modul în care telefoanele mobile inteligente conectează oamenii sunt motivele pentru care omul modern nu se poate relaxa.

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei a adus beneficii omenirii, dar şi o multitudine de informaţii care estompează graniţa dintre muncă şi timp liber. Anul trecut, psihologul Aoife McLoughlin, de la Universitatea James Cook din Singapore, a publicat un studiu ce urmăreşte această ipoteză. Cercetătoarea a descoperit că dispozitivele moderne, precum telefoanele inteligente, pot face să pară că timpul trece mult mai repede.

,,Se pare  că este ceva legat de tehnologia care creşte ritmul stimulatorului cardiac din interiorul nostru care măsoară trecerea timpului,” a declarat McLoughlin.

Abundenţa opţiunilor pe care le au oamenii în timpul liber, locuri de explorat, cărţi de citit, filme de privit, îi face pe oameni să simtă că au mai puţin timp liber. Lucrul legat de paradoxul alegerii: deşi faptul că oamenii au mai multe opţiuni pare un aspect pozitiv, de fapt poate provoca anxietate.

Un alt motiv al faptului că oamenii se simt foarte ocupaţi ar putea fi asociat cu succesul împlinirii din cadrul societăţilor moderne. Din cauza acestor credinţe, oamenii tind să se convingă pe ei înşişi şi să le arate şi celor din jur că vieţile lor sunt mai bune decât cele ale celor din jur. Unele studii au dovedit că oamenii preferă să fie ocupaţi.

Autorul Tony Crabbe a declarat că problema persoanelor care se simt foarte ocupate este ceea ce el numeşte ,,lume infinită”. În esenţă, majoritatea oamenilor au trecutt de la munca agricolă sau cea din fabrică către un program cu un număr fix de ore pe săptămână.

Crabble afirmă că presiunea este pusă de numărul infinit de opţiuni, fie că este vorba de muncă sau de timpul liber.

Sursa: Science Alert

http://www.descopera.ro/stiinta/15715251-de-ce-oamenii-simt-ca-sunt-mereu-ocupati

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.